La vânătoare de cuvinte în Belgravia

27/09/2014 @ Belgrave Square

În acest an, institutele străine din Londra celebrează Ziua Europeană a Limbilor, în 27 septembrie, cu o… vânătoare. O vânătoare ce nu caută fiare sălbatice prin păduri, cu câini și hăitași, ci cuvinte, înțelesuri și solidarități morfologice între limbi din aceeași familie lingvistică.

ICR Londra s-a alăturat Institutului Cultural Italian, Ambasadei Portugaliei în Regatul Unit şi Institutului Cervantes, toate situate împrejurul celebrei piețe londoneze Belgrave, într-un proiect susținut de Reprezentanţa Comisiei Europene în Marea Britanie, care își propune să atragă atenția asupra frumuseții limbilor romanice și uimitoarelor lor asemănări. Dar demonstrația nu e vreun curs arid sau o obositoare lecție de gramatică, ci un joc palpitant ce își urmează cursul prin câteva palate din cartierul Belgravia, în centrul Londrei. 

 

În ce constă jocul? Iubitorii limbilor străine se vor putea înscrie în două echipe. În sediile celor patru reprezentanțe vor fi instalate diferite jaloane, sub forma unor cuvinte sau expresii care vor trebui descifrate cu ajutorul dicționarului sau al altor referințe. Fiecare descifrare, fiecare definiție va conduce mai departe pe traseu până la „sipetul comorilor”, adică un premiu constând în materiale de învățare a respectivelor limbi romanice participante și oferte de cursuri.


Unde: punct de întâlnire - în Belgrave Square vizavi de nr. 6, lângă poarta de intrare în parc.

Când: Sâmbătă, 27 septembrie, ora 12

Înregistrați-vă aici: http://www.eventbrite.co.uk/e/wordkeys-the-4d-translation-game-tickets-12798595945

 

Newsletter