Unpack de Cătălina Florescu: Momente esențiale din istoria României suprinse într-un one-woman show

30/03/2021 @ Romanian Cultural Institute, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH, London

Unpack este un spectacol autobiografic într-un singur act, semnat de Cătălina Florescu, care documentează relația personajului principal cu tata, suprapusă unor momente  importante din istoria recentă a României: câștigarea Cupei Campionilor de către Steaua în 1986, Revoluția din 1989 și democratizarea României. Dincolo de ancorarea istorică, Unpack propune o incursiune emoțională în care spectatorii se pot regăsi cu ușurință. Amintirile din copilărie, felul în care suntem formați de părinți și modul în care obiectele din jurul nostru capătă memorie sunt câteva din elementele centrale ale piesei.

Unpack

Scris de Cătălina Florescu | Distribuție: Maria Alexe | Regie: Leo Băcica | Consultant dramatic: Sharon Willems

Cătălina Florescu este scriitoare americană de origine română. A obținut un doctorat la Purdue University și predă în cadrul Pace University, New York. Anual, organizează un festival la Jersey City Theatre Center. Până în prezent, a scris și editat opt cărți. Mai multe detalii.

Maria Alexe e actriță de teatru și film care locuiește la Londra. A colaborat cu companii precum Badac Theatre, Smokescreen Productions, Playades, Hurricane Productions și Face2Face Theatre. Maria a mai lucrat în trecut cu Kibo Productions, având rolul principal în spectacolul „Suicidal Dog and Laika” (Cățelul sinucigaș și Laika) de Cătălina Florescu.

Leo Băcica este directorul companiei teatrale Kibo Productions și regizează spectacole românești pentru publicul vorbitor de limba engleză. Leo a regizat prima reprezentație în limba engleză a spectacolului „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, a produs „Iona” de Marin Sorescu în Marea Britanie și SUA, precum și „Suicidal Dog and Laika” (Cățelul sinucigaș și Laika) de Cătălina Florescu.

Sharon Willems este directorul artistic al Kibo Productions și consultant dramatic pentru Unpack. Sharon a regizat diverse piese de teatru atât pentru Kibo Productions, cât și în colaborări externe și oferă servicii de dramaturgie și consiliere scenaristică.

Când: 30 martie 2021, 7PM. Spectacolul va fi disponibil până la 31 decembrie 2021.
Unde: Pagina de Facebook, canalul de YouTube și website-ul ICR Londra

Newsletter