Două filme românești recente în premieră la Festivalul de Film East End de la Londra

19 - 21/06/2014 @ RichMix Cinema, London

Iubitorii filmului românesc sunt așteptați la unul dintre cele mai curajoase și antrenante festivaluri de la Londra. A șasea colaborare consecutivă cu prietenii noștri de la Festivalul de Film East End aduce în program două dintre filmele despre care s-a vorbit cel mai mult în ultima vreme: "Al doilea joc", în regia lui Corneliu Porumboiu, și "O vară foarte instabilǎ", în regia Ancăi Damian.

 

Institutul Cultural Român din Londra sprijină, de asemenea, participarea regizoarei Anca Damian și a actriţei Ana Ularu la sesiunea de întrebări și răspunsuri de dupǎ proiecţia filmului.


“ 'Al doilea joc' are ca punct de pornire meciul dintre echipele FC Dinamo şi FC Steaua din iarna anului 1988, partidă disputată pe o ninsoare abundentă şi arbitrată la centru de tatăl regizorului, arbitrul Adrian Porumboiu. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului. Rezultatul este un eseu despre relația tată-fiu, tranziția de la dictatură la democrație, speranţe, emoţii şi amintiri. Un film glorios.” (Festivalul de Film East End)

Regizor: Corneliu Porumboiu | Anul: 2014 | Durata: 97 min

Prezentat în premieră în Marea Britanie

Locul de desfășurare: Rich Mix | Data: 19 iunie 2014 | Ora: 21:00

Biletele sunt disponibile pe site-ul Rich Mix aici.

 

"O vară foarte instabilă", cel mai recent film al regizoarei Anca Damian,  spune povestea lui Daniel, un scoţian care, dintr-un joc de-a ficţiunea, este prins între două femei, între dragoste şi pasiune. Ziua foarte călduroasă şi fenomenele atmosferice violente din timpul nopţii asigură fundalul acestei istorii urbane, petrecută într-un oraş oarecare de pe continent.

Regizor: Anca Damian | Anul: 2013 | Durata: 98 min

Prezentat în premieră în Marea Britanie

Locul de desfasurare: Rich Mix | Data: 21 iunie | Ora: 16:00

Biletele sunt disponibile pe site-ul Rich Mix aici.

Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizoarea Anca Damian și actrița Ana Ularu.

 

Festivalul de Film East End (EEFF) a fost inagurat în anul 2000 și este unul dintre cele mai mari festivaluri de film din Marea Britanie. Acesta se desfășoară în mai multe locuri din estul Londrei, prezintă un program bogat și divers de premiere britanice și internaționale și atrage un public anual de peste 30.000 de spectatori. În 2014, EEFF 2014 are loc între 13 și 25 iunie.

Newsletter