Prima expoziție personală din Marea Britanie a Ioanei Nemeș, la Birmingham

14/03 - 14/06/2014 @ Eastside Projects, Birmingham

Când, în 2011, vestea morții sale a bulversat lumea artistică românească, Ioana Nemeș era una dintre cele mai promițătoare, interesante și originale artiste ale generației din care făcea parte. La doar 32 de ani, ea se afla - grație lucrărilor sale îndrăznețe, insolite, cu o puternică amprentă subiectivă - în plină afirmare internațională. Prima sa expoziție personală din Marea Britanie, cuprinzând o selecție de obiecte și instalații din ambițioasa serie "Evaluări lunare" (2003–2010), se deschide în data de 14 martie la Eastside Projects din Birmingham, în colaborare cu KILOBASE București, cu sprijinul ICR Londra. Proiectul curatorial este semnat de Gavin Wade, împreună cu KILOBASE.

 

Lucrările Ioanei Nemeş (1979-2011) s-au născut din necesitatea de a comunica vizual, cât mai clar cu putință, mecanismele ascunse, lingvistice, vizuale și psihologice, care ne definesc ca indivizi. Ele au fost prezentate la o serie de mari expoziții internaționale, printre care Bienala de la Istanbul din 2009, U-Turn de la Copenhaga din 2008, Bienala de la Praga din 2007 și Bienala de la București din 2006, și au făcut parte din numeroase alte proiecte precum “Art in General” (New York, 2011), “Secession” (Vienna, 2010), “Smart Project Space” (Amsterdam, 2009), “Kunsthalle Fridericianum” (Kassel, 2006), iar mai recent, “Ritual without Myth” (Royal College of Art, Londra, 2012), “Desire is War” (Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal din Sibiu, 2011), “Communism Never Happened” (Charim Gallery, Vienna, 2011). Unul dintre cele mai cunoscute și apreciate nume ale tinerei generații de artiști români, Ioana Nemeș a fost inclusă printre cei 1o artiști în ascensiune din 100 New Artists, realizat de Francesca Gavin pentru Laurence King, creațiile sale făcând, alături de cele ale altor 27 de artiști contemporani proeminenți, obiectul volumului Romanian Cultural Resolution, editat de Adrian Bojenoiu & Alexandru Niculescu și publicat de Hatje Cantz. A fost artist în rezidență la Art in General din New York (2011), IASPIS Stockholm (2010), Institutul Cultural Român din Londra (2007) și Kulturkontakt Viena (2004) și a participat la diverse proiecte colective în domeniile artei, modei și designului de interioare: KILOBASE București (2011), Apparatus 22 (2011), colecțiile Rozalb de Mura (2004-2010) și Liste Noire (2004-2011).

 

Seria “Evaluări lunare”, inspirată de ideile despre curgerea timpului din opera scriitoarei Virginia Woolf, e un sistem complex de înregistrări ale stărilor de spirit și experiențelor zilnice ale artistei. Ioana Nemeș și-a creat un sistem de auto-observație propriu, bazat pe cinci parametri: fizic, emoțional, intelectual, financiar și un neașteptat factor numit “fericire”, analizând fiecare zi și reprezentând-o apoi printr-un citat și o culoare. Proiectul, apropiat de observația științifică, seamănă cu notațiile zilnice dintr-un jurnal în care artista se privește pe sine și propria existență într-un mod inedit și personal.

 

Când: Vernisajul are loc vineri, 14 martie, 6-8 pm. Expoziția continuă până în data de 14 iunie 2014, miercuri-sâmbătă, 12-5 pm.

Unde: Eastside Projects, 86 Heath Mill Lane, Birmingham B9 4AR

 

 

 

 

Newsletter