Entuziasm şi tinereţe în cadrul Seriei “Concertelor Enescu”

07/03/2013 @ Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra, SW1X8PH

În luna martie, Seria “Concertelor Enescu” se află sub semnul tinereţii şi entuziasmului. Tineri muzicieni români din Londra şi invitaţii lor ne promit o interpretare unică a Cvintetului pentru pian de Enescu. Concertul îi reuneşte la sediul ICR Londra pe Radu Ropotan – vioară, Francesco Ionaşcu – vioară, George White – violă, Raphael Lang – violoncel şi Alexandra Văduva – pian.

Program:

Enescu: Cvintetul pentru pian, Op. 29

Dvořák: Cvintetul pentru pian, Op. 81

Născut în 1989 la Galaţi, Radu Ropotan a câștigat nu mai puțin de șaisprezece premii naționale și internaționale printre care premiul I în cadrul „Remember Enescu International Violin Competion” (Sinaia, România, 2007) și premiul special în 2005 în cadrul „Andrea Postacchini International Competition” în Fermo, Italia. În 2008 i-a fost acordată o bursă de studiu în cadrul Royal College of Music, Londra, unde a devenit elevul lui Yuri Zhislin sub îndrumarea lui Maciej Rakovski. Radu a concertat în București la Sala Radio precum și la Ateneul Român, iar la nivel internațional a concertat pe scene importante din Franța (Bordeaux), Italia (Napoli, Fermo), Germania și Marea Britanie.

Născut la Veneţia în 1991, Francesco Ionaşcu a descoperit muzica la doar 4 ani şi a început să ia lecţii cu Mariana Suma. În România, Francesco îşi contiună studiile sub îndrumarea profesorului Valeriu Maior de la Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca şi a violinistului Robert Trut. Violonistul a susţinut peste 60 de concerte, cu orchestre prestigioase din Bucureşti, Cluj, Sibiu, Oradea sau Craiova şi a cântat sub bagheta unor dirijori vestiţi precum Franz Lamprecht, Francois Robert Girolami, Alexandru Lăscae, Petre Zbârcea, Tiberiu Soare sau Cristian Sandu. Francesco a câştigat numeroase premii în competiţii naţionale şi internaţionale printre care amintim premiul II la Junesses Musicales în 2005 sau pramiul al III-lea şi premiul "Mihail Jora" a Asociaţiei Criticilor Muzicali în cadrul concursului "Ştefan Ruha". Începând cu anul 2008, violonistul este busrier Sonoro şi concertează cu mari muzicieni precum Alexander Sitkovietsky, violonista Natalia Lomeiko, pianista Diana Ketler, violistul Razvan Popovici şi violoncelistul Brenhard Naoki Hedenborg.

 

George White este student în ultimul an la Royal Academy of Music (RAM) şi studiază sub îndrumarea lui Garfield Jackson, membru al prestigiosului cvartet de coarde Endellion. George are o activitate concertistică intensă şi a cântat sub bagheta unor dirijori de renume precum Sir Simon Rattle, Edward Gardner, Sir Trevor Pinnock and Sir Mark Elder. În anul 2011 a fost prim-violist al RAM Sinfonia pentru premiera mondială a operei ’Kommilitonen!’. Violistul este un valoros muzician de cameră şi a beneficiat de sprijin şi îndrumare din partea unor mari ansambluri camerale britanice precum Endellion, Doric, Emerson, London Haydn, Chilingirian sau Skampa. George a susţinut în ultimul an concerte camerale pe scene britanice prestigioase.

De la vârsta de 13 ani, Raphael Lang a studiat la Conservatorul national Regional de la Paris cu Raphael Pidoux şi Erwan Faure. Din anul 2009, Raphael studiază la Royal Academy of Music cu David Strange. Violoncelistul a luat parte la masterclassuri cu Raphael Wallfisch, Robert Cohen, Colin Carr, David Finckel şi Christoph Henkel. În anul 2008, Raphael a ajuns în finala competiţiei Jeunes Talents. În 2011, în cadrul RAM, a câştigat premiul May Mukle, iar în 2012 premiul David Martin/Florence Hooton. Tot anul trecut, muzicianul a fost admis în una dintre schemele de studiu ale London Symphony Orchestra, cu care va şi concerta în a a doua jumatate a acestui an.

Pianista Alexandra Văduva a început studiul pianului la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Doina Olteteanu. Alexandra a câţtigat numeroase competiţii naţionale şi internaţionale precum Concursul Internaţional de pian de la Viena, premiul al III-lea la Concursul Beethoven (Londra, 2011), premiul al II-lea la Concursul de pian Sterndale Bennett şi multe altele. Pianista a interpretat Concertul de pian al lui Stravinski cu Royal Academy of Muisc Wind Orchestra, dirijor Keith Bragg şi a urcat pe scene celebre precum Wigmore Hall, Duke’s Hall, Steinway Hall, Yamaha Centre, St. James‘ Church Piccadilly, St. Pancras Church sau Charlton House. Alexandra a urmat masterclassuri cu Imogen Cooper, Stephen Hough, Pascal Devoyon, John O’Conor, Evgheny Sudbin, Joanna MacGregor şi Galina Eguiazarova. În curând, ea va susţine Concertul de pian nr. 1 de Prokofiev, acompaniată de Bedford Sinfonia.

Când: 7 martie 2013, 7 pm;

Unde: Institutul Cultural Român din Londra.

Intrarea este liberă, dar numarul locurilor este limitat. Recomandăm ca rezervările să fie făcute din timp. Pentru rezervarea locurilor, vă rugam contactaţi-ne la T: 0207 752 0134, E: office@icr-london.co.uk

Newsletter