Magicienii tehnologiei aduc fauna electronică la Muzeul de Ştiinţă din Londra

27/11 - 01/12/2013 @ Science Museum London

ICR Londra participă, împreună cu alţi membri EUNIC Londra, la organizarea celei de-a doua ediţii a expoziţiei "Robot Safari EU", în parteneriat cu Muzeul de Ştiinţă din Londra, care va fi deschisă pentru public în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2013 și prezintă 13 roboți din 7 țări europene.

Participarea românească, o premieră la o expoziţie de la Muzeul de Ştiinţă, unul dintre cele mai vizitate şi apreciate muzee londoneze, ne oferă ocazia de a promova cercetarea românească în mediul britanic şi de a etala câteva dintre proiectele ştiinţifice româneşti cele mai interesante. Vizibilitatea pe care România o are în cadrul acestei expoziţii este intensificată şi de unicitatea şi gradul de inovaţie ale proiectelor româneşti: doi roboţi acvatici, plus un robot uşor de adaptat pentru floră şi faună.

Expoziţia "Robot Safari EU" îşi propune să aducă vizitatorii Muzeului de Ştiinţă în contact cu cele mai recente proiecte dezvoltate în domeniul biomimeticii europene. De asemenea, expoziţia face parte dintr-un proiect extins intitulat "Eurobotics Week", în care cercetătorii au posibilitatea să interacţioneze şi să dezbată progresele în domeniu şi implicaţiile tehnologice şi etice ale roboticii în viaţa de zi cu zi.

Proiectele româneşti selectate în expoziţie sunt robotul Dodecarob, realizat de prof. Viorel Gheorghe de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, robotul meduză Jellyfish, realizat de ing. Theodor Milian, preşedintele Asociaţiei Studenţilor şi Inginerilor cu Activitate Tehnico-Ştiinţifică X-Projects, și robotul peşte Piranha, realizat de același cercetător.

Precedenta ediţie a expoziţiei a reunit peste 20 de proiecte din domeniul roboticii, care au fost expuse timp de o săptămână şi au fost vizionate de peste 8000 de persoane. Prima ediţie a fost foarte bine mediatizată în presa britanică, la Londra existând un mare interes pentru proiectele şi evenimentele de natură ştiinţifică.

Cluster-ul EUNIC Londra (European Union National Institutes for Culture) este cel mai mare din lume, cu 17 membri şi 13 asociaţi, fiind prezidat de directorul ICR Londra, Dorian Branea. Festivalul "Robot Safari", având la bază colaborarea cu Muzeul de Știință, este unul dintre programele principale ale cluster-ului britanic, alături de cele din domeniile filmului documentar, literaturii şi muzicii.

Newsletter