Retrospectivă Paul Neagu la Henry Moore Institute din Leeds

13/08 - 08/11/2015 @ Henry Moore Institute, 74 The Headrow, Leeds LS1 3AH

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, în data de 13 august 2015, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene la sculpturi și de la creații poetice la filme. Paul Neagu (1938-2004) a fost considerat adesea cel mai important sculptor român de după Brâncuși, printre discipolii săi numărându-se nume celebre ale artei britanice contemporane, precum Anish Kapoor, Antony Gormley şi Tony Cragg.

 

Retrospectiva de la Leeds, deschisă până în luna noiembrie a acestui an într-unul dintre cele mai cunoscute spații expoziționale britanice, reprezintă cel mai mare eveniment dedicat lui Paul Neagu după instalarea în anul 2012, de către Institutul Cultural Român din Londra, cu sprijinul dlui Anton Neagu și al fundației Paul Neagu Estate, a lucrării sale “Alergător pe muchie”, prima operă monumentală semnată de un artist român amplasată permanent într-un spațiu public londonez. Lucrarea poate fi admirată într-un parc din cartierul Islington, nu departe de locul unde artistul a locuit și lucrat în ultimii ani ai vieții.

 

Proiectul Institutului Henry Moore, realizat cu ajutorul ICR Londra, se intitulează “Paul Neagu - sculpturi palpabile” și este curatoriat de Lisa Le Feuvre. Expoziția va fi însoțită de o publicație specială, la care au contribuit cu texte Mel Gooding, Lisa Le Feuvre, Ileana Pintilie, Magda Radu și Jon Wood, și de un studiu biografic semnat de Kirstie Gregory.

 

 

 

Paul Neagu s-a născut în România, la București, în 1938 şi a absolvit cursurile Univeristăţii Naţionale de Artă în 1959. Lucrările sale au fost interzise în perioada dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, drept urmare artistul stabilindu-se la Londra în 1970, pentru a deveni în 1976 cetăţean britanic. Opera sa include performance, instalaţii, sculptură, desen, pictură şi poezie, Neagu fiind foarte apreciat şi ca profesor. De-a lungul anilor, lucrările sale au fost expuse la Modern Art Oxford, Bienala de la Paris, Whitechapel Gallery, Hayward Gallery, Serpentine Gallery şi Institutul de Artă Contemporană (ICA) din Londra. Muzee importante ca Tate, Victoria & Albert şi Muzeul de Artă Contemporană din Tokyo dețin opere ale artistului  în colecţiile lor permanente.

 

Detalii despre expoziție puteți afla de pe pagina de internet a Henry Moore Institute.

 

Când: 13 august - 8 noiembrie,  marți - Duminică, 11am - 5.30pm (8pm în fiecare miercuri)

Unde: Henry Moore Institute, Galeriile 1, 2 și 3 și Upper Sculpture Study Gallery, 74 The Headrow, Leeds LS1 3AH

Intrarea este liberă.

 

Newsletter