Recital Valentina Naforniţa la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh

12/08/2015 @ Queen's Hall, 85-89 Clerk Street, Edinburgh EH8 9JG

Numele sopranei Valentina Nafornița, noua vedetă a Operei de Stat din Viena, se regăsește anul acesta în selecția oficială a Festivalului de la Edinburgh, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate artelor (teatru și dans, muzică, literatură). Soprana de origine din Republica Moldova, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, este câștigătoarea din 2011 a competiției “BBC Cardiff Singer of the World” și totodată cea mai tânără cântăreață care a obținut acest trofeu.

 

Valentina Nafornița va fi acompaniată pe scena de la Edinburgh de renumitul pianist Roger Vignoles, iar recitalul său, centrat pe repertoriul de succes al perioadei romantice, va cuprinde piese de Fauré, Liszt, Bartók, Rahmaninov, Ceaikovski și Dvořák.

 

Concertul va fi găzduit de Queen’s Hall, sală de spectacole legendară a capitalei scoțiene, și va fi transmis live de postul BBC Radio 3. Evenimentul are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra.

 

 

În luna septembrie, melomanii din România o vor putea asculta pe Valentina Nafornița, la Sala Palatului din București, în concert cu Filarmonica vieneză în cadrul Festivalului Enescu.

 

Detalii despre eveniment puteți afla de pe pagina oficială a Festivalului: Edinburgh International Festival.

 

Când: 12 august, 11am

Unde: Queen's Hall, 85-89 Clerk Street, Edinburgh EH8 9JG

Biletele (£30-£8.50) pot fi procurate AICI.

 

Newsletter