GALERIE FOTO Norman Manea a devenit membru al Societăţii Regale de Literatură. Scriitorul a semnat în cartea de onoare cu pana lui Charles Dickens

13/06/2012 @ Romanian Cultural Institute London, 1 Belgrave Square

Cunoscutul scriitor de origine română Norman Manea a devenit membru de onoare al prestigioasei Societăţi Regale de Literatură (RSL) într-o ceremonie specială, desfăşurată pe 31 mai la sediul Insitutului Cultural Român din Londra.

Norman Manea este primul autor român care primeşte distincţia de „fellow“ al Societăţii Regale de Literatură, una dintre cele mai importante instituţii din Marea Britanie, cu o tradiţie de peste două secole.
 
Scriitorul a ales să semneze în cartea de onoare a Societăţii cu o pană care i-a aparţinut însuşi marelui Dickens.  
 
„Mulţumesc Societăţii Regale de Literatură pentru că a primit în rândurile ei, cu atât de multă căldură, această fantomă a Balcanilor“, a spus scriitorul în discursul său, cu autoironie. „E o dovadă că locuim într-o lume în plină globalizare, dar şi că un scriitor nu este doar rezultatul biografiei sale, ci şi al bibliografiei“, a mai punctat, cu farmec, Norman Manea. Scriitorul a citit celor prezenţi câteva fragmente din romanul „Vizuina“ şi din volumul de eseuri „A cincea imposibilitate: Eseuri despre exil şi limbă“. 
 
La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane, printre care preşedintele RSL Colin Thubron, autorii britanici Elaine Feinstein, Paul Bailey şi Georgina Harding, criticul literar Anne Chisholm şi Candida Brazil, redactor şef la editura Yale University Press Londra.  
 
„Un autor superb“, cum îl descrie Mario Vargas Llosa, Norman Manea este unul dintre cei mai recunoscuţi scriitori români contemporani, cu o reputaţie internaţională care îl clasează printre potenţialii candidaţi la Premiul Nobel pentru Literatură. Născut în 1936, Norman Manea a emigrat din România în 1986, din cauza dictaturii lui Ceauşescu. În prezent, trăieşte la New York, unde predă literatura europeană la Bard College. Cărţile sale, traduse în peste 20 de limbi, au primit numeroase premii internaţionale de prestigiu. Volumul său „Întoarcerea huliganului“ a câştigat Premiul Medicis Etranger, fiind considerat de cotidianul The New York Times „o carte extraordinară“, „o viziune universală şi totuşi asumată intim asupra totalitarismului, ca la Kafka“. 
 
 
 
 
Newsletter