Nicolas Simion: tradiţii pe ritmuri de jazz, la Londra

18 - 20/12/2015 @ Vortex Jazz Club, 11 Gillett Street, London N16

Anul acesta ICR Londra întâmpină Sărbătoarea Crăciunului într-un mod inedit, aducând la Vortex Jazz Club, unul dintre cele mai vestite cluburi din capitala britanică, colinde pe ritmuri de jazz, în interpretarea unuia dintre cei mai renumiţi muzicieni români ai genului, saxofonistul Nicolas Simion. 

 

Pe 18 şi 20 decembrie, Nicolas Simion li se alătură lui Hannes Riepler – chitară, Mick Coady – contrabas şi Jon Scott – tobe, pentru a prezenta în faţa publicului britanic tradiţiile româneşti de iarnă, prin intermediul unor colinde, cântece de Crăciun şi creaţii originale reunite în cel mai recent album al saxofonistului, „Romanian Christmas Songs”, care va fi lansat cu această ocazie.

 

Nicolas Simion spune că a imprimat acest album având intenţia de a „aduce un omagiu şi în acelaşi timp a documenta frumuseţea şi bogăţia folclorului românesc, a tradiţiei păstrate la sat”. Compozițiile sale își trag așadar substanța din folclorul românesc, combinând magistral ritmurile vii cu cele meditative şi notele lirice cu cele vibrante. În plus față de calitățile muzicii sale, Nicolas Simion are, potrivit publicaţiei „Jazzwise”, nu numai „o superbă prezenţă scenică”, ci și „darul de a fi leader”. Albumele sale evocă în principal tradițiile muzicale transilvănene, amintind de colindele din zona Hunedoarei, creaţiile lui George Enescu ori Grigoraş Dinicu, multe dintre ele având o tentă folcloric-pastorală, dată și de instrumentele tradiţionale folosite.

 

 Unde & când: Vortex Jazz Club (11 Gillett Street, Londra N16), vineri 18 decembrie & Duminică 20 decembrie, 8.30pm

Bilete:  £5  |  Pentru a cumpăra, vă rugăm să sunați la 020 7254 4097.

Newsletter