Îndrăgita actriţă Oana Pellea se reîntoarce la Londra în "Vocea umană" de Jean Cocteau

08/12/2013 @ The Cockpit, Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH

ICR Londra încheie seria "Poveştilor spuse-n româneşte" de anul acesta cu un nou regal actoricesc: Oana Pellea în tulburătorul one-woman show “Vocea umană”, regizat de Sanda Manu.

Sanda Manu a fost profesoara Oanei Pellea şi s-a reîntâlnit cu fosta sa sudentă dupa 26 de ani, colaborând pentru „Vocea umană”.

Într-una dintre cronicile spectacolului, Dan Boicea scrie despre performanţa Oanei Pellea din "Vocea umană”: "Este un studiu despre transformarea unui actor pe scenă, despre trecerea lui prin toate stările posibile. Într-un cuvânt, este radiografia sufletului unei femei şi demonstraţia de perfecţiune a unei actriţe."

"Vocea umană"
de Jean Cocteau

În distribuţie: Oana Pellea
Regia: Sanda Manu
Scenografia: Iuliana Vâlsan

Un singur personaj pe scenă şi un telefon care sună. O femeie care răspunde şi care e îndrăgostită. Nimic nu se aude dincolo de vocea ei. În jurul sonorităţii propriului corp, ea construieşte o lume. Totul pleacă de la această femeie desculţă într-o cameră însingurată, care aşteaptă un telefon de la un bărbat de care s-a despărţit. Aşteaptă ultimul lui apel, iar în gestul simplu prin care ridică receptorul năvălesc toate speranţele şi amintirile, laolaltă cu toate regretele şi spaimele pe care le lasă în urmă adjectivul "părăsită".

Pentru acest rol, Oana Pellea a fost nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în anul 2011.

Oana Pellea, "actriţa-clovn, actriţa-furtună, actriţa excentrică, actriţa elaborată, într-un cuvânt, actriţa celebră", după cum o caracteriza Sanda Manu, este una dintre cele mai cunoscute personalităţi teatrale şi cinematografice din România. Cariera sa impresionantă include roluri legendare în filmul lui Alfonso Cuaron "Children of Men", în producţia britanică semnată de Oliver Parker, "I Really Hate My Job", în filmul lui Jean-Christophe Comar,  " Fire and Ice" sau în "Stare de fapt", regizat de Stere Gulea. De asemenea, Oana Pellea are la activ peste 40 de roluri în teatru, dintre care menţionăm Maşa din "Trei surori" de Cehov, Lucius din "Iulius Cezar" de Shakespeare şi Catarina din "Îmblânzirea scorpiei" în regia lui Mihai Măniuţiu.

La Londra, Oana Pellea a jucat ultima dată, tot la invitaţia Institutului Cultural Român, în "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec, la Riverside Studios.

De-a lungul carierei, artista a primit numeroase premii, dintre care amintim premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă (de două ori), Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru cariera teatrală şi cinematografică şi Crucea Casei Regale a României.

Spectacolul "Vocea umană" face parte din seria „Poveşti spuse-n româneşte”, ce propune publicului românesc şi britanic din capitala Marii Britanii şi din împrejurimi întâlnirea cu mari actori, spectacole de teatru sau recitaluri din ţară, inspirate de texte clasice sau contemporane, româneşti şi universale. Proiectul este o iniţiativă a Claudiei Cîrlig şi este dezvoltat împreună cu ICR Londra.

Când: Duminică, 8 decembrie 2013, 8 pm

Unde: The Cockpit, Gateforth Street, Marylebone, London NW8 8EH, tel. 020 7258 2925

Bilete: £ 17 online AICI, la numărul de telefon  020 7258 2925 sau la casa de bilete a teatrului

Durată: 50 min (fără pauză)

Newsletter