Maestrul naiului Nicolae Voiculeţ aduce la Londra, de Ziua Românilor de Pretutindeni, „România din inima sa”

29/11/2014 @ St Peter Eaton Square, 119 Eaton Square, London SW1W AL

În continuarea unei serii de 10 concerte ce au avut loc în țară, serie de mare succes care a culminat cu un eveniment muzical de amploare organizat într-un decor neobișnuit, la Crucea de pe Muntele Caraiman, cunoscutul naist Nicolae Voiculeţ vine la Londra pentru un concert extraordinar dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 30 noiembrie, dar și Zilei Naționale a României.

 

Însoţit de către taraful său de virtuozi ai vioarei, violei, contrabasului, acordeonului şi ţambalului şi beneficiind de participarea organistului britanic Robin Walker, Nicolae Voiculeţ își va purta ascultătorii într-o călătorie muzicală de inspiraţie folclorică, presărată cu lucrări clasice celebre, dar şi cu piese din repertoriul modern.

 

Desemnat oficial Ambasador al turismului românesc, Nicolae Voiculeţ este unul dintre cei mai valoroși naişti români. Artistul a concertat în faţa a peste 65 de lideri de state, a fost decorat cu “Meritul cultural al României în grad de cavaler”, este singurul român care a concertat la Banca Mondială, la Expoziţia Mondială de la Nagoya şi a fost invitat să cânte la închiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing.

 

Concertul va avea loc în biserica St Peter's din Eaton Square, unul dintre locurile de referinţă ale cartierului Belgravia, şi este organizat de Ambasada României și ICR Londra, sub patronajul E.S. dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

Când: Sâmbătă, 29 noiembrie, 7pm

Unde: St Peter's Eaton Square, 119 Eaton Square, London SW1W 9AL

Intrarea este gratuită, dar este necesar să vă rezervați locurile pe Eventbrite AICI

 

Newsletter