"Gellu Naum: Drumeţul incendiar" la ICR Londra

29/10/2015 @ Romanian Cultural Institute, 1 Belgrave Square, SW1X8PH

Programul aniversar Gellu Naum organizat de ICR Londra continuă, pe 29 octombrie, cu un eveniment  literar ce urmărește să pună în evidență și alte dimensiuni ale identității poetice ale ultimului mare suprarealist european, prin intermediul unui dialog între scriitoarea şi criticul literar Simona Popescu, unul dintre cei mai avizați naumologi, şi poetul şi traducătorul britanic Stephen Watts. Conversația va fi punctată de lectura, în limba engleză, a câtorva dintre cele mai reprezentative poeme „naumiene”, în interpretarea actriţei Andreea Păduraru.

 

Cu acest prilej, ICR Londra va pune la dispoziţia cititorilor străini, în versiune digitală e-book, o selecţie semnificativă din cele mai reuşite traduceri în limba engleză ale poemelor lui Gellu Naum, lansând astfel o invitaţie la lectura extinsă şi la descoperirea sau redescoperirea unuia dintre cei mai importanţi poeţi români. Selecţia cuprinde fragmente din volumele Athanor and Other Pohems, traducere semnată de MARGENTO şi Martin Woodside şi publicată în 2013 de editura americană Calypso Editions, Vasco da Gama şi alte poheme. Vasco da Gama and Other Pohems, în traducerea lui Alistair Ian Blyth şi apărut la Editura Humanitas în 2007, precum şi versiunea în limba engleză a poemului „Călătoria cu Stelică”, inclusă în numărul dedicat poeziei românești de prestigioasa revistă literară britanică Modern Poetry in Translation în anul 2013 şi semnată de Claudiu Komartin şi Stephen Watts. Întreaga selecţie va putea fi accesată gratuit pe site-ul ICR Londra.

 

Seara literară va debuta cu proiecţia filmului „Orbirea voluntară” în regia lui Marian Baciu, o evocare a celui care a fost Gellu Naum prin intermediul mărturiilor câtorva dintre cei mai de seamă oameni de cultură, apropiaţi ai poetului. Publicul prezent la eveniment va putea, de asemenea, să viziteze expoziţia de fotografie „Gellu Naum: Drumeţul incendiar”, realizată de ICR Londra cu sprijinul Fundaţiei Gellu Naum şi deschisă cu această ocazie. Expoziţia prezintă instantanee din viaţa scriitorului şi o selecţie de texte provenite din traducerile în limba engleză ale poemelor lui Naum, mai multe poezii dedicate acestuia, din volumul Pentru Gellu Naum/ For Gellu Naum, publicat de Editura LiterNet în 2003, precum şi mărturisiri ale câtorva dintre cei care l-au cunoscut.

 

 

Simona Popescu este poetă, prozatoare şi eseistă. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1987, iar în prezent este lector la aceeaşi facultate. Volume de poezie: Xilofonul şi alte poeme (1990; traducere maghiară, 1998), Pauza de respiraţie (1991, volum colectiv), Juventus (1994), Noapte sau zi (1998), Juventus şi alte poeme (antologie, 2004), Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie (2006; tradus fragmentar în franceză şi germană în volumul Travaux en vert, Edition Phi, Luxemburg, 2008); poeme în antologii publicate în ţară şi în străinătate. Proză: pe lângă Exuvii (1997, cu trei ediţii ulterioare, dintre care două la Polirom), a coordonat romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008). Eseuri: Volubilis (1998), Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum (2000), Clava. Critificţiune cu Gellu Naum (2004).

 

Stephen Watts s-a născut la Londra, în 1952. A publicat o serie de cărți de poezie, printre care Gramsci & Caruso (2004), The Blue Bag (2005), Mountain Language/ Lingua di montagna (2009), Ancient Sunlight (2014), și a editat un număr de antologii: Voices of Conscience (o antologie internațională de poeți cenzurați, Iron Press, 1995), Mother Tongues (o ediție specială a revistei Modern Poetry in Translation, 2001) și Music While Drowning (o antologie de poezii din expresionismul german, care a acompaniat o expoziție a Muzeului Tate Modern din Londra, Tate Publishing, 2003). A participat la numeroase festivaluri literare internaționale, a lucrat ca scriitor în școli, spitale și diverse comunități, iar în prezent lucrează independent ca poet, traducător, editor și bibliograf.

 

Andreea Păduraru este actriță de teatru și film, cu o carieră notabilă atât în România, cât și în Marea Britanie. A absolvit Academia de Teatru și Film la București, după care a urmat cursurile London’s Drama Center - University of the Arts. Are o activitate bogată deopotrivă în teatru, film, radio și televiziune. Ca actriță de film, a devenit cunoscută pentru rolurile din „Bunraku’ (2010), „Sand Serpents” (2009), „Vine poliția!” (2008), „Cu un pas înainte” (2007) și „True True Lie” (2006). În 2011, a fost lăudată intens în presa britanică pentru interpretarea rolului Creaturii Feminine din piesa „Frankenstein”, pusă în scenă de celebrul Danny Boyle la National Theatre.

 

Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH
Când: 29 Oct 2015, 7 pm

Intrarea este liberă, dar vă rugăm să vă rezervați locurile aici: EVENTBRITE

 

Newsletter