Eminescu - O traversare împlinită

20/06/2013 @ Romanian Cultural Institute

Deşi a călătorit mult, încă din adolescență, Eminescu n-a traversat niciodată Canalul Mânecii. Grație rostirii dramatice, a muzicii și a colajelor vizuale, prezența marelui poet se va face simțită la Londra, printr-o evocare neobișnuită, realizată de Institutul Cultural Român din Londra.  

Spectacolul va fi susţinut de ilustrul actor Ilie Gheorghe, de curând interpretul unui Faust memorabil în regia lui Silviu Purcărete, cu intervenţii muzicale de Vlad Maistorovici, violonist şi compozitor în plină ascensiune, secondat de Antoine Francoise (pian) şi Harry Cameron-Penny (clarinet), toti membri ai Mercury Quartet. Ambianța vizuală, realizată prin mixaje originale, este realizată de Cristian Luchian, regizor și director artistic al Immersive Theatre.

Una dintre atracţiile serii va fi premiera primului film dedicat lui Eminescu, realizat în 1914, deci acum aproape 100 de ani, de Octav Minar, un pionier la cinematografului românesc. Recent descoperită în Arhiva Naţională de Film din Bucureşti, pelicula a fost produsă de legendara companie Pathé şi include imagini rare din Botoşaniul natal al poetului la început de secol XX, din Iaşi, pe unde au poposit paşii lui Eminescu la Biblioteca Centrală, “Bolta Rece” sau localul “Trei Sarmale”, imagini cu bustul său în bronz din faţa Ateneului şi cu mormântul din Cimitirul Bellu -  toate adevărate documente istorice.

Ilie Gheorghe este un monstru sacru al scenei româneşti, binecunoscut pentru rolurile din Euripide, Seneca, Shakespeare, Shaw, Strindberg, Pirandello, Moliere, Zola, Dario Fo, Schiller, Goethe, Caragiale, Sorescu şi Davila. Ilie Gheorghe este actorul preferat al regizorului Silviu Purcărete, pentru care a interpretat rolul lui Caliban din “Furtuna” în  85 de spectacole, cu turnee în toata lumea, “Faust” la Festivalul Internaţional de la Edinburgh şi "Marchizul de Sade" şase luni în Franţa şi trei luni în Italia, printre multe altele de acelaşi prestigiu. Actorul are, totodată, un portofoliu impresionant de premii naţionale şi internaţionale, încununate în 2011 de Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Când: Joi 20 iunie, 7pm

Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, SW1X 8PH. Intrarea este liberă, dar vă rugăm să confirmaţi prezenţa la office@icr-london.co.uk sau 020 7752 0134. 



Newsletter