Daniel Ciobanu cântă Enescu și Silvestri la St Martin-in-the-Fields

02/12/2014 @ St Martin-in-the-Fields, Trafalgar Square

Unul dintre cei mai prizați interpreți ai competiţiei internaţionale de pian de la Glasgow din 2014, tânărul Daniel Ciobanu va susţine, în data de 2 decembrie, ultimul concert din seria de succes pe care ICR Londra o desfăşoară la St Martin-in-the-Fields în Trafalgar Square. Recitalul său va include compozițiile "Carillon nocturne" de George Enescu şi "Jeux d’enfants" de Constantin Silvestri, dar şi lucrări de Domenico Scarlatti, Serghei Rahmaninov şi Frédéric Chopin.

 

ICR Londra va îşi va relua seria de concerte de la SMITF în luna aprilie a anului viitor.

 

Daniel Ciobanu şi-a început studiile în Marea Britanie ca licean, beneficiind de o bursă de studii Constantin Silvestri, la Melville College din Edinburgh. În 2008, a fost desemnat Tânărul Muzician al Anului de către Clubul Internaţional Rotary din Edinburgh. În prezent, urmează cursuri postuniversitare la Conservatorul Regal din Glasgow. Pianistul a făcut cursuri de măiestrie cu Peter Donohoe şi Murray McLachlan şi a concertat în mai multe țări, printre care Italia, Elveţia, Ungaria şi Statele Unite. A apărut pe scena unor academii prestigioase precum Salzburg Mozarteum, Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma şi Institutul de Muzică Contemporană din Hollywood. Daniel Ciobanu a câştigat peste 40 de premii naţionale şi internaţionale la competiţii organizate în România, Franţa, Spania şi Marea Britanie. În 2011, pianistul român a fost selectat de faimosul Lang Lang să participe la vestitul său proiect "100 de piane", organizat la Royal Festival Hall, care i-a dat ocazia de a cânta "Bacanalele" lui Silvestri în faţa a peste 2.500 de spectatori. Anul acesta, Daniel Ciobanu a fost unul dintre semifinaliştii Concursului Internaţional de Pian de la Glasgow.

 

Când: 2 decembrie, 1pm

Unde: St Martin-in-the-Fields, Trafalgar Square, Londra

Intrarea liberă

Newsletter