Royal Academy of Music dedică două zile compozitorului şi profesorului român Dan Dediu

30/04 - 01/05/2012 @ Royal Academy of Music, Marylebone Road, London NW1 5HT

Institutul Cultural Român din Londra sprijină proiectul Royal Academy of Music (RAM) dedicat compozitorul şi profesorul român Dan Dediu. Acesta va susţine pe data de 30 aprilie şi 1 mai o serie de masterclass-uri şi ateliere de creaţie, urmate de un concert de muzică camerală care recompune originalitatea şi talentul compozitorului Dan Dediu, interpretate de către profesori şi studenţi ai RAM.

Parteneriatul dintre ICR Londra şi RAM a fost iniţiat în 2008, prin acordarea anuală a Bursei Enescu unui student eminent de la Royal Academy of Music. Mai mult, colaborarea este susţinută de numeroşii studenţi români, cum ar fi Florian Mitrea (pian), Anca Campanie (vioară), Mihai Cocea (violiă) şi Raluca Matei (vioară), care au concertat în cadrul proiectelor muzicale organizate de Institutul Cultural Român.

Dan Dediu este profesor de compoziţie, iar în prezent ocupă funcţia de rector al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare (Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen, 8 premii ale UCMR, Premiul Academiei Române, Premiul Enescu), precum şi comenzi ale diferitelor festivaluri, ansambluri şi interpreţi renumiţi. A compus peste 130 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: 4 simfonii şi alte piese pentru orchestră (Narcotic Spaces, Ornements, Studii-Motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, Verva), 5 concerte (saxofon, violă, vioară, pian), 4 cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formaţii, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică şi patru opere (Post-ficţiunea, Münchhausen, Eva!, O scrisoare pierduta).

Partener: Royal Academy of Music 

When:
30 aprilie: 
masterclass compoziţie cu studenţii RAM 10 am – 1 pm; masterclass compoziţie cu studenţii RAM 2 pm – 5 pm;
1 mai: masterclass compoziţie cu studenţii RAM, 10 am – 1 pm;

1 mai:  Concert în sala David Josefowitz Recital Hall, 6 - 8 pm

Where: Royal Academy of Music, Londra

Newsletter