Fenomenalul Daniel Petrică Ciobanu, în Seria ”Concertelor Enescu”

03/05/2018 @ Romanian Cultural Institute, 1 Belgrave Square, London SW1X8PH
Seria „Concertelor Enescu” continuă, în 3 mai, cu o seară-eveniment, care îl are în centrul
său pe extraordinarul Daniel Petrică Ciobanu, probabil unul dintre cei mai buni tineri pianiști ai
momentului.
Cu o înfățișare de pop idol, o sensibilitate de bard romantic și o abilitate tehnică ieșită din
comun, Daniel Ciobanu se află la începutul unei cariere care se anunță cu totul remarcabilă. Descris
de criticii muzicali din lumea întreagă ca „senzațional”, „diabolic”, „de neuitat” sau ca un nume
care „trebuie anunțat oriunde cu surle şi trâmbițe”, tânărul pianist român este câștigătorul mai
multor premii internaționale, printre care și Premiului al II-lea şi Premiului publicului la Concursul
Internațional de Pian „Arthur Rubinstein” din Tel Aviv, una dintre competițiile cele mai exigente
din lume.
Pianistul, care își descrie muzica ca fiind „un cocktail de muzică clasică cât se poate de
serioasă combinată cu jerbele şi artificiile repertoriului pentru pian”, aduce în fața publicului
britanic un program din care fac parte „Bacanalele” lui Constantin Silvestri, „Sonata lunii” de
Ludwig van Beethoven, „Carillon nocturne” din Pièces impromptues de George Enescu şi „Tablouri
într-o expoziţie”, vestita suită pentru pian în 10 părţi a lui Modest Mussorgsky.
Când: 3 mai
Unde: ICR Londra, 1 Belgrave Square
 
Intrarea este gratuitã. Va rugãm sã confirmați prezența pe Eventbrite.
 

 

Newsletter